Bienala de la Veneția – O istorie a excelenței în arta mondială
Fondată în 1895, Bienala de la Veneția este una dintre cele mai prestigioase manifestări internaționale dedicate artei contemporane. Încă de la început, Bienala a avut ca scop celebrarea și promovarea creativității din întreaga lume, atrăgând artiști, critici, curatori și public de pretutindeni. De-a lungul timpului, aceasta a devenit un spațiu de dialog cultural, un loc unde noile tendințe artistice se întâlnesc cu tradiția, iar granițele conceptuale sunt redefinite.
Un moment de referință în istoria Bienalei îl constituie înființarea Pavilionului României în 1938, inițiativă susținută de istoricul și politicianul Nicolae Iorga. Vizionar al identității culturale naționale, Iorga a subliniat importanța promovării artei românești pe scena internațională, o contribuție fundamentală la integrarea României în peisajul artistic global.
Bienala de la Veneția 2024: Stranieri Ovunque – Foreigners Everywhere
Ediția cu numărul 60 a Bienalei, intitulată Stranieri Ovunque – Foreigners Everywhere, explorează teme esențiale precum migrația, identitatea, decolonizarea și diversitatea culturală. Curatorul Adriano Pedrosa, primul curator queer al Bienalei, a plasat în centrul expoziției ideea de „străin” – atât ca outsider cultural, cât și ca experiență universală. Pedrosa argumentează că, la un anumit nivel, toți suntem „străini” în anumite contexte, iar această conștientizare creează oportunitatea unui dialog profund și autentic.
Diverse perspective internaționale:
Pavilionul Statelor Unite: The Space in Which to Place Me
Jeffrey Gibson, artist interdisciplinar și membru al Mississippi Band of Choctaw Indians, prezintă o viziune incluzivă și dinamică asupra identității americane prin proiectul său, The Space in Which to Place Me. Instalația reimaginează Pavilionul Statelor Unite ca un spațiu unde arta indigenă, diversitatea culturală și identitățile queer devin centrale în definirea experienței americane.
- Estetici și influențe: Lucrările lui Gibson combină estetica intertribală – broderii, textile și obiecte de artizanat din ultimele două secole – cu limbajele vizuale ale modernismului global, creând o critică culturală profundă ce abordează istoriile complexe fără a le șterge.
- Tehnici și forme: Pavilionul include sculpturi multimedia, picturi mixte, murale site-specific, o instalație video multicanal și o instalație exterioară extinsă, care reflectă bogăția expresiilor indigene contemporane.
- Mesaj: Prin tipare și geometrii abstracte, Gibson contestă cromofobia artei contemporane, subliniind realitățile vibrante ale comunităților indigene din Statele Unite.
Expoziția redefinește rolul artei indigene în cultura americană, propunând o viziune radical inclusivă pentru viitor, în care diversitatea culturală este celebrată și integrată în inima identității naționale, cultură și univers, punând în prim-plan relația noastră cu timpul, regenerarea și întregul.
Pavilionul Arabiei Saudite: Shifting Sands: A Battle Song
Instalația Manal AlDowayan, intitulată Shifting Sands: A Battle Song, explorează rolul în transformare al femeilor saudite și călătoria lor de a-și revendica locul în sfera publică, contestând narațiunile istorice care le-au definit percepția.
- Structura lucrării: Vizitatorii sunt invitați să parcurgă un labirint de elemente sculpturale din mătase, inspirate de „trandafirul deșertului”, un cristal emblematic al deșertului saudit. Suprafețele acestor sculpturi sunt decorate cu texte serigrafiate, extrase din opiniile media despre femeile saudite, care au modelat percepțiile publice și au estompat vocea lor autentică.
- Transformarea centrală: În centrul instalației, narațiunea se schimbă. Aici, femeile saudite proclamă curajos identitatea lor, rezultatul unor ateliere participative conduse de artistă, care au oferit femeilor și fetelor din Arabia Saudită o platformă pentru a-și afirma vocile.
- Mesajul artistei: „Sper ca această lucrare să încurajeze femeile să-și privească interiorul și să se sprijine pe comunitatea lor de femei, pentru a-și găsi vocea și locul într-un nou capitol din istorie, mult din care încă rămâne nescris.”
Shifting Sands: A Battle Song este o invitație la curaj și solidaritate, o celebrare a transformării feminine într-o societate aflată în plin proces de redefinire. Pavilionul Arabiei Saudite devine astfel un spațiu de introspecție și afirmare colectivă, dintre om, natură și univers, punând în prim-plan relația noastră cu timpul, regenerarea și întregul.
Pavilionul Braziliei: Ka’a Pûera
Expoziția Ka’a Pûera explorează rezistența istorică și culturală a comunităților indigene din Brazilia, reunind lucrările artiștilor Glicéria Tupinambá, Olinda Tupinambá, Ziel Karapotó și ale Comunității Tupinambá din Serra do Padeiro și Olivença, Bahia. Titlul lucrării, cu semnificații duble – un spațiu pe câmp și o pasăre care se camuflează în pădure – reflectă relația dintre identitate și regenerare.
- Concepte și lucrări:
- Glicéria Tupinambá evocă mantourile tradiționale ale poporului său prin lucrarea Okará Assojaba (consiliul bătrânilor ascultători). Videoinstalația Dobra do tempo infinito conectează plasele de pescuit cu țesăturile și costumele tradiționale, simbolizând continuitatea culturală.
- Ziel Karapotó combină cartușe trase și maracas, ilustrând confruntarea cu procesele coloniale.
- Olinda Tupinambá amplifică vocea lui Kaapora, o entitate spirituală ce veghează asupra relației om-natură.
- Semnificație istorică: În anul expoziției, unul dintre mantourile tradiționale Tupinambá se întoarce în Brazilia din Europa, unde a fost din 1699, simbolizând un pas important în revendicarea patrimoniului cultural și actualizarea discuțiilor despre colonialism.
Pavilionul Braziliei devine un spațiu de regenerare și reflecție, punând în lumină lupta continuă a celor peste 300 de popoare indigene din Brazilia, păsări care pășesc pe păduri renăscute, reafirmând conexiunea profundă cu pământul și moștenirea lor culturală.
Pavilionul Japoniei: Moré Moré (Leaky)
Artista Yuko Mohri, cunoscută pentru instalațiile sale care evoluează odată cu condițiile mediului, prezintă o expoziție interactivă curată de Sook-Kyung Lee, ce combină sunet, lumină, mișcare și miros pentru a explora impactul crizelor globale asupra creativității umane.
- Tema centrală: Inspirată de soluțiile improvizate observate în stațiile de metrou din Tokyo pentru a opri scurgerile de apă, instalația Moré Moré (Leaky) recreează artificial scurgeri de apă, folosind obiecte de uz casnic din Veneția pentru a construi sculpturi cinetice. Proiectul reflectă asupra problemelor provocate de inundații, o realitate acută pentru Veneția, unde ultima mare inundație a avut loc în 2019.
- Proces organic și tehnologic: Prin inserarea electrozilor în fructe, instalația generează sunete și lumină folosind umiditatea acestora pentru a crea semnale electrice. Pe măsură ce fructele se descompun, acestea produc sunete modulatoare, intensități de lumină schimbătoare și un miros dulce al decăderii.
- Mesajul expoziției: Cu un titlu derivat din sensul de „a pune împreună” (com+pose), lucrarea interoghează ce înseamnă să trăim și să lucrăm împreună într-o lume confruntată cu multiple crize globale. Criza, paradoxal, devine un catalizator al creativității, inspirând soluții ingenioase, precum cele adoptate de muncitorii din Tokyo.
Pavilionul Japoniei oferă o reflecție poetică asupra interconectării umane și ecologice, subliniind potențialul creativ al adversității și fragilitatea legăturilor dintre oameni, mediu și tehnologie.
Pavilionul Italiei: Due qui / To Hear
Proiectul Due qui / To Hear, susținut de Ministerul Culturii din Italia, explorează natura relațională a sunetului printr-o experiență imersivă care se desfășoară în trei spații interconectate. Instalația invită vizitatorii într-un parcurs multisenzorial ce combină arhitectura, muzica și meditația.
- Primul spațiu: O cameră aproape goală, dominată de o mică sculptură a unui Bodhisattva Gânditor, simbolizând preferința pentru reflecție în locul acțiunii. Un sunet monoton de orgă creează o atmosferă de timp suspendat, încurajând starea de așteptare.
- Camera centrală: O structură masivă din schele și țevi devine un instrument muzical funcțional, interpretând o compoziție semnată de Caterina Barbieri și Kali Malone. Vizitatorii pot păși prin instalație și se pot așeza pe o bancă circulară, unde o piscină centrală cu valuri ritmice induce un sentiment de meditație și transă.
- Grădina: Două povești — una despre un copac (Nicoletta Costa) și alta despre un om (Tiziano Scarpa) — explorează ciclul vieții, al morții și al regenerării. Într-un copac din grădină, corul lui Gavin Bryars cântă despre o persoană care simte cum rădăcinile îl conectează deopotrivă cu pământul și cu ceilalți.
Prin acest traseu sonor și meditativ, Pavilionul Italiei propune o reflecție asupra legăturilor profunde dintre om, natură și univers, punând în prim-plan relația noastră cu timpul, regenerarea și întregul.
Pavilionul Argentinei: In Hope the Doors Collapse
Luciana Lamothe aduce în prim-plan o instalație sculpturală compusă din lemn și oțel, explorând interacțiunile dintre corpurile umane, materiale și spații. Lucrările sale construiesc un mediu tensionat, în care violența și grija coexistă într-un echilibru fragil, subliniind interdependența dintre structuri și corpuri.
Cele patru sculpturi ale pavilionului creează spații habitate ce propun noi perspective asupra relației noastre cu lumea materială. Prin tăieturi, răsuciri și asamblaje, lucrările adresează „răni” și „suturi” care evocă secole de condiționare socială și materială.
- Instalația subminează metodele tradiționale de construcție, explorând limitele și potențialul materialelor pentru a dezvălui o ecologie a interconexiunilor.
- Formele rezultate desființează granițele dintre cultură și natură, uman și non-uman, imaginând alianțe materiale pentru noi moduri de conviețuire.
Prin această operă, Lamothe propune o reconfigurare a ontologiei moderne antropocentrice, oferind o reflecție profundă asupra modului în care arhitectura și materialele ne influențează relațiile cu mediul și unii cu alții.
Pavilioanele Suediei, Finlandei și Norvegiei: The Altersea Opera
„The Altersea Opera” este o instalație audio-vizuală colaborativă, care explorează temele dislocării și apartenenței printr-o poveste dramatică inspirată de mitologia cantoneză. Proiectul este conceput de artistul Lap-See Lam (Suedia), cu participarea compozitorului experimental Tze Yeung Ho (Norvegia) și a artistei textile Kholod Hawash (Finlanda).
La centrul poveștii se află figura mitologică Lo Ting, jumătate pește, jumătate om, simbolizând dorul de un trecut pierdut și lupta pentru găsirea identității.
- Partitura muzicală, compusă de Tze Yeung Ho, combină ornamentații baroce cu instrumente neobișnuite, completate de poezii și cântece de leagăn ce reflectă diversitatea lingvistică a artiștilor.
- Lucrările textile ale lui Kholod Hawash formează o instalație sculpturală ce îmbină tradiția cu contemporaneitatea.
Inspirat de Trupelele Bărcilor Roșii, care au popularizat opera cantoneză în secolul al XIX-lea, proiectul navighează între real și imaginar, abordând pierderea generațională și experiența diasporei, oferind o perspectivă unică asupra conexiunii dintre trecut și prezent.
Pavilionul Chinei: 集 – Colectivitate și Coexistență
Expoziția Pavilionului Chinei din 2024 poartă titlul „集”, un caracter chinezesc care simbolizează adunarea și integrarea. Acesta reprezintă o imagine vizuală a trei păsări așezate pe un singur copac, evocând ideea de convergență și coexistență.
Tema expoziției se concentrează pe un mesaj profund de unitate în diversitate, invitând la o schimbare de paradigmă de la accentuarea „diferenței” și a opozițiilor între „eu” și „celălalt”, către o viziune bazată pe armonie și coexistență. Într-un context global marcat de crize ecologice și sociale, expoziția reinterpretează înțelepciunea tradițională chineză care susține conceptele de „armonie în diversitate” și „frumusețe comună”.
Prin intermediul lucrărilor de artă, Pavilionul Chinei își propune să inspire o nouă înțelegere globală, una care depășește confruntările ideologice și promovează o conviețuire armonioasă între culturi, credințe și identități diverse.
Pavilionul României: Reinterpretări ale Realismului Socialist
Proiectul lui Șerban Savu rearanjează tropii realismului socialist pentru a surprinde momente de limbo istoric – perplexitate și inerție reflectând crize sociale mai ample.
Pavilionul include o instalație monumentală de tip poliptic cu 40 de picturi care explorează golirea sensului comun în societatea contemporană. Complementar, mozaicuri reinterpretate evidențiază transformarea muncii și identitatea individuală.
Atelier Brenda completează proiectul prin lucrări textuale și vizuale care analizează abstractizarea muncii în capitalism, propunând o reflecție critică asupra schimbării sociale.
Pavilionul României este o reflecție profundă asupra modului în care trecutul modelează prezentul și viitorul, oferind o perspectivă critică asupra identității colective și individuale.
Criticii despre Bienala 2024
Opiniile criticilor variază de la admirație profundă la scepticism.
- Adrian Searle (The Guardian) observă cum Bienala combină „voci conflictuale” într-un cor al disonanței, punând la îndoială capacitatea artei de a crea punți într-o lume marcată de crize.
- Alex Greenberger (ArtNews) remarcă includerea artiștilor marginalizați din trecut și prezent, dar consideră că expoziția este uneori „prea elegantă” pentru teme atât de dure.
Concluzie
Bienala de la Veneția 2024 reprezintă o oportunitate de a reflecta asupra lumii noastre prin ochii unor artiști care sfidează normele și își revendică identitatea. Pentru Academia Cubul, evenimente precum Bienala sunt inspirații valoroase, nu doar pentru a înțelege arta contemporană, ci și pentru a încuraja creativitatea și gândirea critică în rândul studenților noștri.
Într-o lume a „străinilor de pretutindeni”, arta devine limba comună ce ne unește.
Alte poze cu lucrări din cadrul Bienalei:
Academia de Arte CUBUL – Liber să creezi!
